Căile iubirii sunt adesea întortocheate, iar multe dintre personajele din showbizul românesc o dovedesc cu prisosință! Protagoniștii de azi sunt Carmen de la Sălciua, Culiță Sterp și fostul iubit al artistei, Cosmin Isailă, cunoscut om de afaceri din Sibiu, pentru care vedeta l-a lăsat, o vreme, pe soț. Deja sună ca o telenovelă, dar acțiunea abia acum începe!
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor detalii-bombă despre evenimentele din viața lui Carmen de la Sălciua. Nu mai este un secret pentru nimeni că, la scurt timp după ce s-a despărțit de Culiță Sterp, artista și-a asumat, în mod public, povestea de iubire pe care o trăia deja alături de Cosmin Isailă, care i-a fost, de asemenea, bun prieten lui Culiță Sterp, în vremurile în care nu existau legături sentimentale între el și Carmen.
Cosmin Isailă a tratat-o pe Carmen de la Sălciua ca pe o prințesă. Cum este un bărbat care se respectă, dar o respectă și pe femeia de lângă el, afaceristul a făcut un gest extrem de frumos față de iubita lui. După ce și-au asumat relația, omul de afaceri nu a încetat să o surprindă pe Carmen de la Sălciua cu tot felul de cadouri, care mai de care mai interesante, dar și extrem de valoroase.
CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a aflat, în exclusivitate, că BMW-ul de lux cu care Carmen de la Sălciua se plimbă și acum peste tot prin țară a fost, de fapt, proprietatea lui Cosmin Isailă. Potrivit surselor noastre, artista l-a cumpărat de la iubitul său, dar suma pe care i-a plătit-o nu ar fi fost cea pe care afaceristul a scos-o din buzunar pentru achiziționarea BMW-ului.
După o bună perioadă în care i-a fost iubită lui Cosmin Isailă, Carmen de la Sălciua s-a întors la soțul de care divorțase. Cu toate acestea, continuă să circule cu mașina pe care a luat-o de la fostul iubit. A modificat-o după dorință, atât la interior, cât și la exterior și i-a schimbat numărul de înmatriculare. Bolidul de lux pe care îl conduce în prezent Cosmin Isailă este înmatriculat cu numărul „RIN”, care provine de la hotelul pe care îl deține, în Sibiu. În momentul în care Carmen de la Sălciua a luat mașina de la fostul său iubit, a circulat, o bună perioadă, cu acest număr, căci și BMW-ul roz îl deținea.
La un moment dat, însă, l-a schimbat, dar apropiații nu au uitat de la cine a luat artista mașina! Mai mult, în momentul în care Carmen de la Sălciua a postat un clip video în care conduce mașina cumpărată de la fostul său iubit, pe vremea când încă deținea numărul „RIN”- și nu „KRM”, așa cum l-a schimbat, ulterior – internauții au pus-o la zid pe artistă.
„Despre mașină… ți-ai bătut joc de interiorul ei. Și toată lumea din Sibiu știe al cui a fost BMW-ul ăla. Și ce să zici acum, să fie bine. L-am cumpărat. (…) Carmen, mașina nu este cumpărată de tine, mașina asta este a lui Cosmin Isailă ? / Și încă mai zici că e cumpărată de tine și că e înmatriculată de tine?? / Mașina a fost a lui Isailă, doar că este înfoliată. Același număr avea el la BMW-ul lui alb 😉 dar ce contează … super-cadou”, sunt doar câteva dintre mesajele adresate lui Carmen.
La momentul respectiv, Carmen de la Sălciua a reacționat dur.
„Așa, și? Nu e ca și cum nu aș fi recunoscut că am cumpărat mașina de la el. Ce atâta deranj? Cumpără-ți și tu una. Nu te pune nimeni să îmi iubești mașina. Urmează să o înmatriculez și din cauza asta încă sunt numerele astea”, a spus Carmen de la Sălciua, despre faptul că BMW-ul roz avea același număr ca mașina pe care o conduce Cosmin Isailă, fostul său iubit.
După câteva luni bune de relație, Carmen de la Sălciua l-a părăsit pe Cosmin Isailă și s-a reîntors în brațele lui Culiță Sterp. Cei doi au făcut publică împăcarea chiar de ziua de naștere a artistului. Afaceristul din Sibiu a declarat, cu diplomație, că nu îl privește împăcarea dintre fosta lui iubită și fostul său bun prieten, iar la adresa lui Carmen nu a vrut să spună absolut nimic. Mai mult, a mărturisit că le vrea tot binele. „Dacă au ceva împreună amândoi, le doresc tot binele, să fie bine în aceeaşi meserie. Culiţă e băiat bun, am fost acolo, am ajutat-o, i-am fost aproape, a fost o perioadă proastă în viaţa ei, când a divorţat de Culiţă. Se poate trece cu vederea de ce nu?”, a spus Cosmin Isăilă la Antena Stars.
Referitor la despărțirea de Carmen de la Sălciua, Cosmin Isailă a mai mărturisit, tot la Antena Stars, că relația se răcise și pentru că, din cauza programului pe care îl aveau amândoi, reușeau tot mai rar să se vadă.
„Dar de o lună s-a răcit relaţia, în august ne-am văzut foarte puţin. Pe timpul iernii eu am avut mai puţină treabă şi am putut să merg cu ea la evenimente, s-a produs încet, încet această răcire a noastră. Eu cu ea am mai discutat şi, în ultimul timp, mai aveam discuţii ca în orice cuplu că nu mai merge, nu mai e bine, nu ne sincronizam în ultimul timp”, a spus Cosmin Isăilă, potrivit sursei citate.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)